Ce facem cu Liberul Arbitru?
Despre liberul arbitru s-au spus multe și s-au scris multe, însă ceea ce văd foarte rar sînt explicațiile referitoare la cum funcționează acest liber arbitru pentru fiecare din noi, într-o lume atât de complexă și plină de sensibilități de tot felul.
Explicațiile referitoare la cum funcționează liberul arbitru îmi par puține comparativ cu densitatea nemulțumirilor referitoare la nerespectarea acestui aspect al vieții: libertatea și dreptul de a fi și de a face ceea ce vrei, dar și de a respecta în același timp și limitele altora: trăiește, însș lasă-i și pe alții să trăiască...: un lucru aparent simplu, dar complicat în același timp .
De ce complicat? Pentru că uneori a respecta dorința altora e sinonim cu a „respecta” lipsa lor de respect față de tine și față de limitele tale.
Așa cum tu ai dreptul să faci propriile alegeri în viață, la fel au și ei același drept de a alege ceea ce vor, au dreptul de a te respecta sau nu, inclusiv de a fi contra ta.
Și atunci ce facem?
Dacă a respecta liberul arbitru al altora e sinonim cu a accepta un rău făcut ție, devii complice la propria cădere? Uiți care sînt de fapt limitele și intențiile tale pentru a respecta limitele și intențiile lor? Uiți de obiectivele tale și le lași cale liberă de a călca peste tine pentru ca ei să își îndeplinească obiectivele lor? Unde se trage linia de compromis între împlinirea necesităților și dorințelor tale, și împlinirea dorințelor și necesităților lor?
Prea des aud: tu ai(!) ce îți mai trebuie(?)mai lasa de pe altul(!): însă puțini, prea puțini înteleg ca A FI e un drum care nu ține cont doar de ceea ce ai făcut ieri, ci ține cont de ceea ce faci, ești, și devii, AZI, ACUM. A FI este despre AZI, ACUM ȘI VIITOR, nu despre ceea ce ai făcut și cât ai făcut în trecut.
Dacă ai mâncat ieri, nu înseamnă că azi nu mai mănânci. Dacă ai făcut duș ieri, nu înseamnă că azi nu te mai speli. Și dacă ai respirat ieri, nu înseamnă că azi nu mai respiri pentru că „domle tu ai respirat ieri, ce îți mai trebuie și azi, mai lasă altora să respire”.
Dacă ai existat ieri, când nu aveai, și ai făcut să ai azi, nu înseamnă că azi nu mai faci nimic și incetezi să exiști, pentru că trebuie să dai altora locul tău și stralucirea ta de azi. Dacă tu azi renunți la tine în favoarea altcuiva, ce va fi de tine mâine? Vei mai fi tu TU? sau vei fi doar umbra trecutului tău și în același timp gunoiul aruncat de altul din drumul lui?
Nu e nici un secret că, de multe ori sîntem în competiție pentu aceleași obiecte, pentru aceleași lucruri, mai ales când acele lucruri sînt unicat sau foarte rare.
Uneori a respecta pe altul înseamna a respecta faptul că el nu te respectă pe tine... Și ce facem în astfel de situații? negociem, pornim războaie? ajungem la compromisuri? acționăm conform legii junglii? urmăm calea propusă de Hristos: să dăm celui care ne cere haina de pe noi, inclusiv cămașa...? renunțăm la noi înșine pentru alții?... ce facem?
În mod clar, indiferent de răspunsul ales și de calea aleasă de fiecare , într-o astfel de situație, fiecare are dreptul să negocieze, să lupte și să se comporte așa cum consideră de cuviință pentru a-și apăra propria identitate și propriile interese: pentru că nimeni nu știe mai bine decât tine însuți care e drumul tău în viață, ce te definește ca ființă, ce nevoi și ce necesități ai, ce responsabilități, ce obiective, ce vise și dorințe... ... doar tu știi cine ești, ce te împlinește, ce vrei să devii, ce vrei să ai și ce vrei să experimentezi în această lume. ...
Nimeni nu îl poate judeca pe Lucifer pe motiv că „de ce domle ai vrut locul lui Dumnezeu?”, așa cum nimeni nu îl poate judeca pe Dumnezeu: pe motiv că „de ce domle nu il iarta în veci dacă e un Dumnezeu atât de bun și de iertător?”
La urma urmelor, treaba asta cu liberul arbitru, de la o vârstă, indifernt de gradul de realism și concret în viețile noastre, e foarte FOARTE limpede soluționată de un vechi proverb românesc: fiecare doarme așa cum își așterne... Idealul e acela de a fi corecți, de a fi fair-play mereu unul cu celălalt.
Pe curând, Marilena